Apa și rolul ei în dezvoltarea plantelor
Udarea este una dintre cele mai simple, dar și provocatoare nevoi ale plantelor pentru iubitorii de plante. Când? Cum? Cât? Acestea sunt întrebările frecvente pe care le întâmpinăm de la voi. Pentru a vă ajuta să răspundeți la aceste întrebări și să vă îmbunătățiți cunoștințele, am pregătit mai jos un mic ghid.
Importanța apei pentru plante
Organismele se împart în două categorii: autotrofe și heterotrofe. Plantele sunt autotrofe, ceea ce înseamnă că își produc singure hrană prin fotosinteză. Pentru acest proces, plantele au nevoie de energie, pe care o obțin de la soare. În timpul fotosintezei, plantele transformă energia solară în energie chimică (glucoză) folosind apă și dioxid de carbon (CO2).
Apa joacă un rol crucial în viața plantelor. Ea nu este doar un component esențial în fotosinteză, dar și un mediu de transport pentru substanțele nutritive și mineralele absorbite de rădăcini din sol. Aceste substanțe sunt distribuite în toate părțile plantei, similar cu modul în care sistemul circulator funcționează la animale.
Plantele și necesitățile lor de apă
Plantele diferă în funcție de nevoile lor de apă, temperatură și umiditate. Pentru a înțelege aceste nevoi, este util să te gândești la mediul lor natural.
Suculente și cactuși: Aceste plante, originare din zone aride, nu necesită o udare frecventă și au nevoie ca substratul să fie complet uscat între udări. Ele au dezvoltat în timp adaptări ale frunzelor și tulpinilor pentru a stoca apa și a supraviețui, de aici și frunzele lor cărnoase. Reține că nevoile de lumină pot varia între suculente și cactuși, chiar dacă necesitățile de apă sunt similare.
Plante tropicale: Plante precum Monstera, Philodendron și Alocasia necesită umiditate ridicată și un substrat umed, dar nu saturat în mod excesiv cu apă. Este bine să aștepți până când stratul superior de substrat (3-4 cm) se usucă înainte de a le uda din nou.
Restul plantelor: Pentru plantele care nu preferă solul umed, dar nici complet uscat, este recomandat să aștepți ca 1/3 din substrat să se usuce între udări.
Pași pentru o udare corectă a plantelor:
- Verifică umiditatea solului: Culoarea substratului poate indica nivelul de umiditate - un substrat uscat va avea o culoare mai pală. Poți folosi un umidometru sau, cel mai bine, să verifici cu ajutorul degetelor umiditatea pentru a crea o legătură mai apropiată cu planta.
- Pune apă: Udă substratul uniform pe toată suprafața sa. Oprește-te când solul este complet umezit, evitând excesul de apă care se poate aduna la baza ghiveciului sau în farfurie.
- Udare alternativă: Poți plasa ghiveciul într-o tavă cu apă timp de 20-30 de minute, permițând rădăcinilor să absoarbă apa necesară. Această metodă nu este recomandată pentru plantele care necesită un sol constant umed.
- Evită "duşarea" plantelor: Deși frunzele trebuie șterse de praf sau pulverizate pentru a menține umiditatea, spălarea frecventă a plantei poate elimina substanțele nutritive din sol. Este o metodă bună doar în cazul combaterii dăunătorilor.
- Îngrijirea după udare: Dacă observi apă în exces în farfurie sau ghiveciului, elimin-o pentru a preveni putrezirea rădăcinilor. Dacă ai udat excesiv, îndepărtează stratul superior al substratului și înlocuiește-l cu unul nou pentru a reduce nivelul de umiditate.
Tipuri de stropitori pentru udarea plantelor și când să le alegem
Există diverse tipuri de stropitori, fiecare având avantaje specifice pentru diferite tipuri de plante și situații de udare. Plantele sensibile și răsadurile necesită o stropire fină, în timp ce plantele mature și arbuștii pot tolera jeturi mai puternice. Mai jos găseşti exemple de stropitori şi utilizarea lor atât pentru plantele de interior cât şi de exterior.
- Stropitori cu duză reglabilă permit ajustarea jetului de apă de la fin la puternic.Ideală pentru plantele sensibile și pentru grădinile cu diverse tipuri de plante. Reglajul fin este potrivit pentru udarea semințelor și răsadurilor, în timp ce jetul puternic este util pentru arbuști și plante mature.
- Stropitori de tip ploaie simulează ploaia naturală, oferind o udare uniformă.Potrivită pentru grădini mari și gazon, asigurând o acoperire uniformă. Este excelentă pentru plantele care preferă o udare blândă și profundă.
- Stropitori cu tijă lungă au un braț lung, facilitând accesul la plantele înalte sau la cele din zone greu accesibile. Ideală pentru grădini verticale, plante agățătoare sau plantele din ghivece suspendate. Permite udarea precisă fără a deranja frunzele și florile.
- Stropitori automate funcționează pe bază de programare automată și senzori de umiditate. Perfectă pentru grădini mari și pentru cei care nu au timp să ude manual. Asigură udarea optimă și economisirea apei prin ajustarea automată a frecvenței și duratei udării.
- Stropitori pentru interior sau plante mici cu o duză fină pentru un control precis. Ideală pentru plantele de apartament și ghivece mici. Permite udarea exactă la baza plantei, evitând umezeala excesivă pe frunze.
Alte aspecte importante:
- Temperatura apei trebuie să fie potrivită, ideal temperatura camerei, pentru a evita șocul termic.
- Unele plante (de exemplu, planta păianjen) sunt sensibile la substanțele din apa de la robinet. Lăsa apa într-un recipient peste noapte pentru a permite evaporarea clorului.
- Plantele în ghivece mari se usucă mai greu decât cele în ghivece mici.
- Plantele expuse la lumină puternică necesită mai multă apă decât cele în lumină slabă.
- Udarea excesivă este mai dăunătoare pe termen lung decât udarea insuficientă. Consultă articolul nostru despre udare excesivă vs. udare insuficientă pentru mai multe informații.